12 Mai mult, le-am dat de asemenea sabatele mele, să fie un semn între mine şi ei, ca să ştie că eu sunt Domnul care îi sfinţeşte.
13 Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva mea în pustie, nu au umblat în statutele mele şi au dispreţuit judecăţile mele, pe care, dacă un om le împlineşte, va trăi în ele; şi au murdărit sabatele mele foarte mult; atunci am spus: Îmi voi turna furia asupra lor în pustie, pentru a-i mistui.
14 Dar am lucrat pentru numele meu, ca acesta să nu fie murdărit înaintea păgânilor, înaintea ochilor cărora îi scosesem.
15 Totuşi mi-am ridicat de asemenea mâna către ei în pustie, că nu îi voi duce în ţara pe care le-am dat-o, în care curge lapte şi miere, care este gloria tuturor ţărilor;
16 Deoarece ei au dispreţuit judecăţile mele şi nu au umblat în statutele mele, ci au murdărit sabatele mele, pentru că inima lor mergea după idolii lor.
17 Totuşi ochiul meu i-a cruţat de la a-i nimici, nici nu i-am nimicit în pustie.
18 Ci am spus copiilor lor în pustie: Nu umblaţi în statutele părinţilor voştri, nici nu ţineţi judecăţile lor, nici nu vă pângăriţi cu idolii lor;