12 Şi voi face ţara Egiptului o pustietate în mijlocul ţărilor pustiite, iar cetăţile ei printre cetăţile risipite vor fi pustiite patruzeci de ani; şi îi voi împrăştia pe egipteni printre naţiuni şi îi voi risipi prin ţări.
13 Totuşi astfel spune Domnul Dumnezeu: La sfârşitul a patruzeci de ani voi aduna pe egipteni dintre popoarele unde au fost împrăştiaţi;
14 Şi voi întoarce înapoi pe captivii Egiptului şi îi voi face să se întoarcă în ţara Patros, în ţara locuinţei lor; şi vor fi acolo o împărăţie înjosită.
15 Va fi cea mai înjosită dintre împărăţii; nu se va mai înălţa deasupra naţiunilor; fiindcă îi voi micşora, ca să nu mai conducă peste naţiuni.
16 Şi nu va mai fi încrederea casei lui Israel, care le aduce nelegiuirea în amintire, când se vor uita după ei; ci ei vor cunoaşte că eu sunt Domnul Dumnezeu.
17 Şi s-a întâmplat în al douăzeci şi şaptelea an, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, că a venit cuvântul Domnului la mine, spunând:
18 Fiu al omului, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, a făcut ca armata lui să servească un mare serviciu împotriva Tirului; fiecare cap a fost chelit şi fiecare umăr jupuit; totuşi el nu a avut plată, nici armata lui, pentru Tir, pentru serviciul pe care l-a servit împotriva lui;