1 Astfel spune Domnul Dumnezeu: Poarta curţii interioare care dă spre est să fie închisă în cele şase zile lucrătoare; dar în sabat să fie deschisă şi în ziua de lună nouă să fie deschisă.
2 Şi prinţul să intre pe calea porticului acelei porţi din afară şi să stea în picioare lângă uşorul porţii şi preoţii să îi pregătească ofranda arsă şi ofrandele lui de pace şi el să se închine pe pragul porţii; apoi să iasă afară; dar poarta să nu fie închisă până seara.
3 Tot la fel, poporul ţării să se închine la uşa acestei porţi înaintea Domnului, în sabate şi la lunile noi.
4 Şi ofranda arsă pe care prinţul o va aduce Domnului în ziua de sabat să fie şase miei fără cusur şi un berbec fără cusur.