12 Şi Iosif i-a spus: Aceasta este interpretarea lui: Cele trei ramuri sunt trei zile,
13 Totuşi până în trei zile Faraon va înălţa capul tău şi te va restaura la locul tău; şi vei da paharul lui Faraon în mâna sa, după rânduiala dinainte, când ai fost paharnicul lui.
14 Dar gândeşte-te la mine când îţi va fi bine şi arată-mi bunătate, te rog, şi aminteşte-i lui Faraon despre mine şi scoate-mă afară din această casă;
15 Căci într-adevăr am fost furat în ascuns din ţara evreilor; şi nici aici nu am făcut nimic ca ei să mă pună în groapă.
16 Când mai marele brutarilor a văzut că interpretarea era bună, i-a spus lui Iosif: Eu de asemenea am fost în visul meu şi, iată, aveam trei coşuri albe pe capul meu;
17 Şi în coşul de deasupra erau tot felul de aluaturi coapte pentru Faraon; şi păsările le mâncau din coşul de pe capul meu.
18 Şi Iosif a răspuns şi a zis: Aceasta este interpretarea lui: Cele trei coşuri sunt trei zile;