47 Nu era atunci un împărat în Edom; un guvernator era împărat.
48 Iosafat a făcut corăbiile din Tarsis să meargă la Ofir după aur; dar ele nu au mers; căci corăbiile s-au sfărâmat în Eţion-Gheber.
49 Atunci i-a spus Ahazia, fiul lui Ahab, lui Iosafat: Să meargă servitorii mei cu servitorii tăi în corăbii. Dar Iosafat a refuzat.
50 Şi Iosafat a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat cu părinţii săi în cetatea lui David, tatăl său; şi Ioram, fiul său, a domnit în locul său.
51 Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în anul al şaptesprezecelea al lui Iosafat, împăratul lui Iuda, şi a domnit doi ani peste Israel.
52 Şi el a făcut ce este rău în ochii Domnului şi a umblat în calea tatălui său şi în calea mamei sale şi în calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască;
53 Fiindcă a servit lui Baal şi i s-a închinat şi l-a provocat la mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel, conform cu tot ce făcuse tatăl său.