21 Astfel că s-au urcat şi au cercetat ţara de la pustiul Ţin până la Rehob, cum vin oamenii la Hamat.
22 Şi au urcat pe la sud şi au venit la Hebron; unde erau Ahiman, Şeşai şi Talmai, copiii lui Anac. (Acum Hebronul a fost zidit cu şapte ani înaintea Ţoanului în Egipt.)
23 Şi au venit la pârâul lui Eşcol şi au retezat de acolo o creangă cu un singur ciorchine de struguri şi l-au purtat între doi pe un toiag; şi au adus din rodii şi din smochine.
24 Locul a fost numit pârâul Eşcol, din cauza ciorchinelui de struguri pe care copiii lui Israel l-au retezat de acolo.
25 Şi s-au întors de la cercetarea ţării după patruzeci de zile.
26 Şi au mers şi au venit la Moise şi la Aaron şi la toată adunarea copiilor lui Israel, în pustiul Paran, la Cades; şi le-au adus înapoi răspuns, lor şi la toată adunarea, şi le-au arătat rodul ţării.
27 Şi i-au povestit şi au spus: Am intrat în ţara unde ne-ai trimis şi cu adevărat în aceasta curge lapte şi miere; şi acesta este rodul ei.