28 Totuşi poporul care locuieşte în ţară este puternic şi cetăţile sunt foarte mari şi înconjurate cu ziduri; şi mai mult, am văzut pe copiii lui Anac acolo.
29 Amaleciţii locuiesc în ţara de sud şi hitiţii şi iebusiţii şi amoriţii locuiesc în munţi; şi canaaniţii locuiesc lângă mare şi pe lângă Iordan.
30 Şi Caleb a liniştit poporul înaintea lui Moise şi a spus: Să ne ridicăm deodată şi să o stăpânim, pentru că suntem în stare să o învingem.
31 Dar bărbaţii care au urcat cu el au spus: Noi nu suntem în stare să ne ridicăm împotriva acestui popor, pentru că ei sunt mai tari ca noi.
32 Şi au adus un raport rău copiilor lui Israel despre ţara pe care o cercetaseră, spunând: Ţara prin care am trecut să o cercetăm, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; şi tot poporul pe care l-am văzut în ea sunt oameni de o statură mare.
33 Şi acolo am văzut pe uriaşi, fiii lui Anac, care se trag din uriaşi; şi eram în ochii noştri asemenea lăcustelor şi astfel eram şi înaintea ochilor lor.