46 Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă.
47 Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer.
48 Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești.
49 Și, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta și chipul Celui ceresc.
50 Ce spun eu, fraților, este că nu poate carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu; și că putrezirea nu poate moșteni neputrezirea.
51 Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați,
52 într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați.