3 Iată răspunsul meu de apărare împotriva celor ce mă cercetează.
4 N-avem dreptul să mâncăm și să bem?
5 N-avem dreptul să ducem cu noi o soră, care să fie nevasta noastră, cum fac ceilalți apostoli și frații Domnului și Chifa?
6 Ori numai eu și Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?
7 Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie, și nu mănâncă din rodul ei? Cine paște o turmă, și nu mănâncă din laptele turmei?
8 Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune și Legea?
9 În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?