14 Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.
15 Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.
16 Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata.
17 Ci tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața,
18 ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.
19 Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții;
20 ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură.