23 Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu fața la pământ înaintea lui David și s-a închinat până la pământ.
24 Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! Îngăduie roabei tale să-ți vorbească la urechi și ascultă cuvintele roabei tale.
25 Să nu-și pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, așa este și el; Nabal îi este numele și este plin de nebunie. Și eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimiși de domnul meu.
26 Acum, domnul meu, viu este Domnul și viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verși sânge și să te ajuți cu mâna ta. Vrăjmașii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal!
27 Primește darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu și să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.
28 Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului, și niciodată nu va fi răutate în tine.
29 Dacă se va ridica cineva care să te urmărească și să vrea să-ți ia viața, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul Dumnezeul tău, și să arunce cu praștia sufletul vrăjmașilor tăi.