4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat.
5 Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților.
6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.
7 A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ.
8 A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului.
9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie.
10 A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie.