18 Dacă ies la câmp, dau peste oameni străpunși de sabie. Dacă intru în cetate, dau peste niște ființe sleite de foame; chiar și prorocul și preotul cutreieră țara fără să știe unde merg.” –
19 Ai lepădat Tu de tot pe Iuda și a urât sufletul Tău atât de mult Sionul? Pentru ce ne lovești așa, că nu mai este nicio vindecare pentru noi? Trăgeam nădejde de pace, și nu vine nimic bun; așteptam o vreme de vindecare, și nu-i decât groază!
20 Doamne, ne recunoaștem răutatea noastră și nelegiuirea părinților noștri; căci am păcătuit împotriva Ta.
21 Pentru Numele Tău nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi!
22 Este oare printre idolii neamurilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea ploaie? Nu dai Tu ploaie, Doamne Dumnezeul nostru? Noi nădăjduim în Tine, căci Tu ai făcut toate aceste lucruri! –