8 Preoții n-au întrebat: „Unde este Domnul?” Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufletești Mi-au fost necredincioși, prorocii au prorocit prin Baal și au alergat după cei ce nu sunt de niciun ajutor.
9 De aceea, Mă voi certa cu voi, zice Domnul, și Mă voi certa cu copiii copiilor voștri.
10 Treceți în ostroavele Chitim și priviți! Trimiteți la Chedar, uitați-vă bine și vedeți dacă s-a întâmplat acolo așa ceva:
11 și-a schimbat vreodată un popor dumnezeii, măcar că ei nu sunt dumnezei? Dar poporul Meu și-a schimbat Slava cu ceva care nu este de niciun ajutor!
12 Mirați-vă de așa ceva, ceruri, înfiorați-vă de spaimă și groază, zice Domnul.
13 Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate care nu țin apă.
14 Este Israel un rob cumpărat, sau fiu de rob născut în casă? Atunci pentru ce a ajuns de pradă?