17 Iată, Domnul te va azvârli cu o aruncătură puternică, te va învârti ca pe un ghem.
18 Te va azvârli, te va azvârli ca pe o minge, pe un pământ întins, și acolo vei muri, acolo vor veni carele tale cele strălucite, tu, ocara casei stăpânului tău!
19 Vei fi izgonit din dregătoria ta și te va smulge Domnul din locul tău.
20 „În ziua aceea, zice Domnul, voi chema pe robul Meu Eliachim, fiul lui Hilchia,
21 îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brâul tău și voi da puterea ta în mâinile lui. El va fi un tată pentru locuitorii Ierusalimului și pentru casa lui Iuda.
22 Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David: când va deschide el, nimeni nu va închide, și când va închide el, nimeni nu va deschide.
23 Îl voi împlânta ca pe un drug într-un loc tare și va fi un scaun de slavă pentru casa tatălui său.