10 Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arșița, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi și-i va duce la izvoare de ape.
11 Voi preface toți munții Mei în drumuri, și drumurile Mele vor fi bine croite.
12 Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte și de la apus, iar alții din țara Sinim.
13 Bucurați-vă, ceruri! Înveselește-te, pământule! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Căci Domnul mângâie pe poporul Său și are milă de nenorociții Lui.”
14 Sionul zicea: „M-a părăsit Domnul și m-a uitat Domnul!”
15 Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip:
16 Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!