12 Căci este anul de veselie: să-l priviți ca ceva sfânt. Să mâncați ce vă vor da ogoarele voastre.
13 În anul acesta de veselie, fiecare din voi să se întoarcă la moșia lui.
14 Dacă vindeți ceva aproapelui vostru sau dacă cumpărați ceva de la aproapele vostru, niciunul din voi să nu înșele pe fratele lui.
15 Să cumperi de la aproapele tău, socotind anii de la anul de veselie, și el să-ți vândă socotind anii de rod.
16 Cu cât vor fi mai mulți ani, cu atât să ridici prețul; și cu cât vor fi mai puțini ani, cu atât să-l scazi; căci el îți vinde numai numărul secerișurilor.
17 Niciunul din voi să nu înșele deci pe aproapele lui, și să te temi de Dumnezeul tău; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
18 Împliniți legile Mele, păziți poruncile Mele și împliniți-le; și veți locui fără frică în țară.