21 Eu vă voi da binecuvântarea Mea în anul al șaselea, și pământul va da roade pentru trei ani.
22 Când veți semăna în anul al optulea, veți mânca tot din vechile roade; până la al nouălea an, până la noile roade, veți mânca tot din cele vechi.
23 Pământurile să nu se vândă de veci; căci țara este a Mea, iar voi sunteți la Mine ca niște străini și venetici.
24 De aceea în toată țara pe care o veți stăpâni, să dați dreptul de răscumpărare pentru pământuri.
25 Dacă fratele tău sărăcește și vinde o bucată din moșia lui, cel ce are dreptul de răscumpărare, ruda lui cea mai de aproape, să vină și să răscumpere ce a vândut fratele său.
26 Dacă un om n-are pe nimeni care să aibă dreptul de răscumpărare și-i stă în putință lui singur să facă răscumpărarea,
27 să socotească anii de la vânzare, să dea înapoi cumpărătorului ce prisosește și să se întoarcă la moșia lui.