16 așa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce cunoaște planurile Celui Preaînalt, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, cel ce cade cu fața la pământ și ai cărui ochi sunt deschiși:
17 „Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului și prăpădește pe toți copiii lui Set.
18 Se face stăpân pe Edom, se face stăpân pe Seir, vrăjmașii lui. Israel face fapte mari.
19 Cel ce se naște din Iacov domnește ca stăpânitor și pierde pe cei ce scapă din cetăți.”
20 Balaam a văzut pe Amalec și a rostit următoarea prorocie: „Amalec este cel dintâi dintre neamuri, dar într-o zi va fi nimicit.”
21 Balaam a văzut pe cheniți și a rostit următoarea prorocie: „Locuința ta este tare de tot, și cuibul tău este pus pe stâncă.
22 Dar Cain va fi pustiit, până ce te va lua prins Asur.”