23 Atunci Israel a venit în Egipt, și Iacov a locuit în țara lui Ham.
24 Domnul a înmulțit pe poporul Său foarte mult și l-a făcut mai puternic decât potrivnicii lui.
25 Acestora le-a schimbat inima, până acolo că au urât pe poporul Lui și s-au purtat mișelește cu robii Săi.
26 A trimis pe robul Său Moise și pe Aaron, pe care-l alesese.
27 Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în țara lui Ham.
28 A trimis întuneric și a adus negura, ca să nu fie neascultători la cuvântul Lui.
29 Le-a prefăcut apele în sânge și a făcut să le piară toți peștii.