1 Încolo, fraților, fiindcă ați învățat dela noi cum să vă purtați și să fiți plăcuți lui Dumnezeu, și așa și faceți, vă rugăm, și vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiți tot mai mult în privința aceasta.
2 Știți, în adevăr, ce învățături v’am dat prin Domnul Isus.
3 Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră: să vă feriți de curvie;
4 fiecare din voi să știe să-și stăpînească vasul în sfințenie și cinste,
5 nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, cari nu cunosc pe Dumnezeu.
6 Nimeni să nu fie cu vicleșug și cu nedreptate în treburi față de fratele său; pentrucă Domnul pedepsește toate aceste lucruri, după cum v’am spus și v’am adeverit.