40 La asfințitul soarelui, toți cei ce aveau bolnavi atinși de felurite boale, îi aduceau la El. El Își punea mînile peste fiecare din ei, și-i vindeca.
41 Din mulți ieșeau și draci, cari strigau și ziceau: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.“ Dar El îi mustra, și nu-i lăsa să vorbească, pentrucă știau că El este Hristosul.
42 Cînd s’a crăpat de ziuă, Isus a ieșit și S’a dus într’un loc pustiu. Noroadele au început să-L caute în toate părțile, și au ajuns pînă la El: voiau să-L oprească să nu plece dela ei.
43 Dar El le-a zis: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu și în alte cetăți; fiindcă pentru aceasta am fost trimes.“
44 Și propovăduia în sinagogile Galileii.