4 Și cînd se întorc din piață, nu mănîncă decît dupăce s’au scăldat. Sînt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le țină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor și a paturilor. –
5 Și Fariseii și cărturarii L-au întrebat: „Pentruce nu se țin ucenicii Tăi de datina bătrînilor, ci prînzesc cu mînile nespălate?“
6 Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: «Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
7 Degeaba Mă cinstesc ei, dînd învățături cari nu sînt decît niște porunci omenești.»
8 Voi lăsați porunca lui Dumnezeu, și țineți datina așezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor și a paharelor, și faceți multe alte lucruri de acestea.“
9 El le-a mai zis: „Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră.
10 Căci Moise a zis: „Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta;“ și: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea.“