5 pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.
6 Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit.
7 „Ferice“, zice el, „de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, și ale căror păcate sînt acoperite!
8 Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!“
9 Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire.“
10 Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci cînd era netăiat împrejur.
11 Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credință, cînd era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sînt tăiați împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta;