31 Împăratul a zis lui Benaia: „Fă cum a zis, lovește-l, și îngroapă-l; și ia astfel de peste mine și de peste casa tatălui meu sîngele pe care l-a vărsat Ioab fără temei.
32 Domnul va face ca sîngele lui să cadă asupra capului lui, pentrucă a lovit pe doi bărbați mai drepți și mai buni decît el, și i-a ucis cu sabia, fără să fi știut tatăl meu David: pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oștirii lui Israel, și pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oștirii lui Iuda.
33 Sîngele lor să cadă peste capul lui Ioab și peste capul urmașilor lui pentru totdeauna; dar David, sămînța lui, casa lui și scaunul lui de domnie, să aibă parte de pace pe vecie din partea Domnului.“
34 Benaia, fiul lui Iehoiada, s’a suit, a lovit pe Ioab, și l-a omorît. El a fost îngropat în casa lui, în pustie.
35 Împăratul a pus în fruntea oștirii pe Benaia, fiul lui Iehoiada, în locul lui Ioab, iar în locul lui Abiatar a pus pe preotul Țadoc.
36 Împăratul a chemat pe Șimei, și i-a zis: „Zidește-ți o casă la Ierusalim: să locuiești în ea, și să nu ieși din ea ca să te duci într’o parte sau alta.
37 Să știi bine că în ziua cînd vei ieși și vei trece pîrîul Chedron, vei muri. Atunci sîngele tău va cădea asupra capului tău.