36 Abigail a ajuns la Nabal. Și tocmai el dădea în casa lui un ospăț ca un ospăț împărătesc; inima îi era veselă, și era beat mort. Ea nu i-a spus nimic, nimic, pînă la lumina zilei.
37 Dar dimineața, după ce trecuse beția lui Nabal, nevastă-sa i-a istorisit ce se întîmplase. Inima lui Nabal a primit o lovitură de moarte, și s’a făcut ca o piatră.
38 Cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal, și a murit.
39 David a aflat că murise Nabal, și a zis: „Binecuvîntat să fie Domnul, că mi-a apărat pricina în ocara pe care mi-a făcut-o Nabal, și a împedecat pe robul său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui.“David a trimes vorba Abigailei că vrea s’o ia de nevastă.
40 Slujitorii lui David au ajuns la Abigail la Carmel, și i-au vorbit așa: „David ne-a trimes la tine, ca să te ia de nevastă.“
41 Ea s’a sculat, s’a aruncat cu fața la pămînt, și a zis: „Iată, roaba ta se socotește ca o roabă, gata să spele picioarele slujitorilor domnului meu.“
42 Și îndată Abigail a plecat, călare pe un măgar, și însoțită de cinci fete; a mers după solii lui David, și i-a fost nevastă.