5 Au adus chivotul, cortul întîlnirii, și toate uneltele sfinte cari erau în cort: preoții și Leviții le-au dus.
6 Împăratul Solomon și toată adunarea lui Israel, chemată la el, a stătut înaintea chivotului. Au jertfit oi și boi, cari nu se pot nici socoti, nici număra, din pricina mulțimii lor.
7 Preoții au dus chivotul legămîntului Domnului la locul lui, în sfîntul locaș al casei, în Locul prea sfînt, supt aripile heruvimilor.
8 Heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului, și acopereau chivotul și drugii lui pe deasupra.
9 Drugilor li se dăduse o astfel de lungime încît capetele lor se vedeau la o depărtare de chivot dinaintea sfîntului locaș, dar nu se vedeau de afară. Chivotul a fost acolo pînă în ziua de azi.
10 În chivot nu erau decît cele două table, pe cari le pusese acolo Moise, în Horeb, cînd a făcut Domnul legămînt cu copiii lui Israel, la ieșirea lor din Egipt.
11 În clipa cînd au ieșit preoții din Locul sfînt, – căci toți preoții de față se sfințiseră fără să mai țină șirul cetelor,