31 Au făcut cinci drugi din lemn de salcîm pentru scîndurile uneia din laturile cortului,
32 cinci drugi pentru scîndurile celei de a doua laturi a cortului, și cinci drugi pentru scîndurile laturii cortului din fundul dinspre apus;
33 drugul dela mijloc l-au făcut așa ca să treacă prin mijlocul scîndurilor, dela un capăt la celalt.
34 Au poleit scîndurile cu aur, și verigile lor de aur le-au făcut așa ca să se poată petrece drugii prin ele; și drugii i-au poleit cu aur.
35 Perdeaua din lăuntru au făcut-o de fir albastru, purpuriu și cărmiziu, și de in subțire răsucit; au lucrat-o cu măiestrie; și au făcut heruvimi pe ea.
36 Au făcut patru stîlpi de salcîm pentru ea, și i-au poleit cu aur; cîrligele lor erau de aur, și au turnat pentru stîlpii aceștia patru picioare de argint.
37 Pentru ușa cortului au făcut o perdea de fir albastru, purpuriu și cărmiziu, și de in subțire răsucit; aceasta era o lucrare făcută la gherghef.