1 Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mînă puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mînă puternică îl va sili să-i izgonească din țara lui.“
2 Dumnezeu a mai vorbit lui Moise, și i-a zis: „Eu sînt Domnul.
3 Eu M’am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el subt Numele Meu ca «Domnul.“
4 De asemenea Mi-am încheiat legămîntul Meu cu ei, ca să le dau țara Canaan, țara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.