33 Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Fiica Babilonului este ca o arie pe vremea cînd este călcată cu picioarele: încă o clipă, și va veni pentru ea vremea secerișului.“
34 „Nebucadnețar, împăratul Babilonului, m’a mîncat, m’a nimicit; m’a făcut ca un vas gol; m’a înghițit, ca un balaur, și-a umplut pîntecele cu ce aveam mai scump, și m’a izgonit.
35 Sîlnicia făcută față de mine și față de carnea mea sfîșiată să se întoarcă asupra Babilonului, zice locuitoarea Sionului. «Sîngele meu să cadă asupra locuitorilor Haldeii!» zice Ierusalimul. –
36 De aceea, așa vorbește Domnul: «Iată, îți voi apăra pricina, și te voi răzbuna! Voi seca marea Babilonului, și-i voi usca izvorul.
37 Babilonul va ajunge un morman de dărîmături, o vizuină de șacali, un pustiu și o batjocură, și nu va mai avea locuitori.
38 Vor răcni împreună ca niște lei, vor țipa ca niște pui de lei.
39 Cînd vor fi încălziți de vin, le voi da să bea, și-i voi îmbăta, ca să se veselească, și apoi să adoarmă somnul cel de veci, ca să nu se mai scoale, zice Domnul.“