20 Oamenii din Ai, uitîndu-se înapoi, au văzut fumul cetății suindu-se spre cer, și n’au mai putut să scape în nici o parte. Poporul care fugea spre pustie s’a întors împotriva celor ce-l urmăreau;
21 căci Iosua și tot Israelul, văzînd cetatea luată de cei ce stăteau la pîndă, și fumul cetății suindu-se în sus, s’au întors și au bătut pe oamenii din Ai.
22 Ceilalți deasemenea le-au ieșit înainte din cetate, și oamenii din Ai au fost înconjurați de Israel din toate părțile. Israel i-a bătut, fără să lase unul cu viață, nici vreun fugar;
23 pe împăratul din Ai, l-au prins viu, și l-au adus la Iosua.
24 După ce a isprăvit Israel de ucis pe toți locuitorii din Ai, în cîmp și în pustie, unde îi urmăriseră ei, și după ce toți au fost trecuți în totul prin ascuțișul săbiei, tot Israelul s’a întors la Ai și a trecut cetatea prin ascuțișul săbiei.
25 În totul au fost douăsprezece mii de inși uciși în ziua aceea, bărbați și femei, toți oameni din Ai.
26 Iosua nu și-a tras mîna pe care o ținea întinsă cu sulița, pînă ce toți locuitorii au fost nimiciți cu desăvîrșire.