14 Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze,aș mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele,pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15 Atunci m’ai chema, și Ți-aș răspunde,și Ți-ar fi dor de făptura mînilor Tale.
16 Dar astăzi îmi numeri pașii,ai ochiul asupra păcatelor mele;
17 călcările mele de lege sînt pecetluite într’un mănunchi,și născocești fărădelegi în sarcina mea.
18 Cum se prăbușește muntele și piere,cum piere stînca din locul ei,
19 cum este mîncată piatra de ape,și cum este luat pămîntul de rîu:așa nimicești Tu nădejdea omului.
20 Îl urmărești într’una, și se duce;Îi schimonosești fața, și apoi îi dai drumul.