7 S’a pogorît și a vorbit cu femeia aceea, și ea i-a plăcut.
8 După cîtva timp, s’a dus iarăși la Timna ca s’o ia, și s’a abătut să vadă hoitul leului. Și iată că în trupul leului era un roi de albine și miere.
9 A luat mierea în mînă, și a mîncat-o pe drum; și cînd a ajuns la tatăl său și la mama sa, le-a dat, și au mîncat și ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului.
10 Tatăl lui Samson s’a pogorît la femeia aceea. Și acolo Samson a făcut un ospăț, căci așa făceau tinerii.
11 Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăși, cari au stat împreună cu el.
12 Samson le-a zis: „Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi-o veți ghici în cele șapte zile ale ospățului, și dacă o veți deslega, vă voi da treizeci de cămăși și treizeci de haine de schimb.
13 Dar dacă n’o veți ghici, să-mi dați voi treizeci de cămăși și treizeci de haine de schimb“. „Ei i-au zis:“ „Spune-ne ghicitoarea ta s’o auzim“.