19 Apoi am poruncit să se închidă porțile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, și să nu se deschidă decît după Sabat. Și am pus cîțiva din slujitorii mei la porți, să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.
20 Și așa negustorii și vînzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea odată și de două ori afară din Ierusalim.
21 I-am mustrat, și le-am zis: „Pentruce stați noaptea înaintea zidului? Dacă veți mai face încă odată lucrul acesta, voi pune mîna pe voi.“ Din clipa aceea, n’au mai venit în timpul Sabatului.
22 Am poruncit și Leviților să se curățească, și să vină să păzească porțile, ca să sfințească ziua Sabatului.Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeule, și pentru aceste lucruri, și ocrotește-mă după marea Ta îndurare!
23 Tot pe vremea aceea, am văzut pe niște Iudei, cari își luaseră neveste Asdodiene, Amonite și Moabite.
24 Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană, și nu știau să vorbească limba evreiască; nu cunoșteau decît limba cutărui sau cutărui popor.
25 I-am mustrat, și i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul, și i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicînd: „Să nu vă dați fetele după fiii lor, și să nu luați fetele lor de neveste nici pentru fiii voștri, nici pentru voi.