1 Cuvîntul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împărații lui Iuda, și pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.
2 Întîia dată cînd a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis lui Osea: „Du-te, și ia-ți o nevastă curvă și copii din curvie; căci țara a săvîrșit o mare curvie, părăsind pe Domnul!“
3 El s’a dus, și a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a zămislit și i-a născut un fiu.
4 Și Domnul i-a zis: „Pune-i numele Izreel; căci peste puțină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu, pentru sîngele vărsat la Izreel, și voi pune capăt domniei lui peste casa lui Israel.
5 În ziua aceea, voi sfărîma arcul lui Israel în valea Izreel.“
6 Ea a zămislit din nou, și a născut o fată. Și Domnul a zis lui Osea: „Pune-i numele Lo-Ruhama; căci nu voi mai avea milă de casa lui Israel, n’o voi mai ierta!