1 Şi vă implorăm, fraţilor, referitor la venirea Domnului nostru Isus Cristos şi adunarea noastră la el,
2 Ca voi să nu vă lăsaţi repede clătinaţi în minte, nici tulburaţi, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă ca de la noi, de parcă ziua lui Cristos este aici.
3 Nimeni să nu vă înşele în niciun fel, pentru că ziua aceea nu va veni înainte să vină o apostazie şi să fie revelat omul păcatului, fiul pieirii,
4 Care se opune şi se înalţă pe sine însuşi peste tot ce este numit Dumnezeu sau lucru ce este demn de închinare; aşa că el, ca Dumnezeu, şade în templul lui Dumnezeu, arătându-se pe sine însuşi că este Dumnezeu.