11 Întăriţi cu toată puterea, conform glorioasei sale tării, spre toată răbdarea şi îndelunga răbdare cu bucurie;
12 Aducând mulţumiri Tatălui, care ne-a făcut demni de a fi părtaşi moştenirii sfinţilor în lumină,
13 Care ne-a eliberat din puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului său iubit,
14 În care avem răscumpărarea prin sângele lui, iertarea păcatelor,
15 Care este chipul Dumnezeului cel invizibil, întâiul născut din toată creaţia;
16 Pentru că de el au fost create toate lucrurile care sunt în cer şi care sunt pe pământ, vizibile şi invizibile, fie tronuri, fie domnii, fie principate, fie autorităţi: toate au fost create prin el şi pentru el.
17 Şi el este înaintea a toate şi prin el toate se menţin.