10 Şi voi sunteţi compleţi în el, care este capul a toată stăpânirea şi puterea,
11 În care şi sunteţi circumcişi cu circumcizia făcută fără mâini, în dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii, prin circumcizia lui Cristos;
12 Fiind îngropaţi cu el în botez, în care sunteţi şi înviaţi cu el prin credinţa lucrării lui Dumnezeu, care l-a înviat dintre morţi.
13 Şi pe voi, fiind morţi în păcatele voastre şi în necircumcizia cărnii voastre, v-a dat viață împreună cu el, iertându-vă toate fărădelegile,
14 Ştergând înscrisul rânduielilor împotriva noastră, care ne era contrar şi l-a luat din cale, pironindu-l pe crucea lui;
15 Despuind principate şi autorităţi, le-a făcut de ruşine pe faţă, triumfând asupra lor în aceasta.
16 De aceea nu lăsaţi pe nimeni să vă judece datorită mâncării, sau datorită băuturii, sau în respectarea unei sărbători, sau a lunii noi, sau a sabatelor,