15 Şi pacea lui Dumnezeu să stăpânească în inimile voastre, la care aţi şi fost chemaţi într-un singur trup, şi fiţi mulţumitori.
16 Cuvântul lui Cristos să locuiască abundent în voi, în toată înţelepciunea, învăţându-vă şi avertizându-vă unii pe alţii cu psalmi şi imnuri şi cântări spirituale, cântând Domnului cu har în inimile voastre.
17 Şi orice faceţi în cuvânt sau în faptă, faceţi toate în numele Domnului Isus, aducând mulţumiri lui Dumnezeu şi Tatălui prin el.
18 Soţiilor, supuneţi-vă propriilor voştri soţi, aşa cum este cuvenit în Domnul.
19 Soţilor, iubiţi-vă soţiile voastre şi nu fiţi cu amărăciune faţă de ele.
20 Copiilor, ascultaţi de părinţii voştri în toate, fiindcă aceasta este plăcut Domnului.
21 Taţilor, nu vă provocaţi copiii la mânie, ca nu cumva să se descurajeze.