12 Vă salută Epafra, care este dintre voi, rob al lui Cristos, totdeauna străduindu-se pentru voi în rugăciuni, ca să staţi în picioare desăvârşiţi şi compleţi în toată voia lui Dumnezeu.
13 Fiindcă aduc mărturie despre el că are mare zel faţă de voi şi pentru cei în Laodiceea şi în Hierapole.
14 Vă salută Luca, doctorul preaiubit, şi Dima.
15 Salutaţi pe fraţii care sunt în Laodiceea şi pe Nimfan şi biserica din casa lui.
16 Şi când această epistolă este citită printre voi, faceţi aşa încât să fie citită şi în biserica laodiceenilor; şi voi tot aşa, citiţi epistola din Laodiceea.
17 Şi spuneţi lui Arhip: Ia seama la serviciul pe care l-ai primit în Domnul, ca să îl împlineşti.
18 Salutarea este de mâna mea, Pavel. Amintiţi-vă de lanţurile mele. Harul fie cu voi. Amin.