2 Dacă aţi auzit despre administrarea harului lui Dumnezeu care îmi este dat pentru voi;
3 Cum prin revelaţie mi-a făcut cunoscut misterul; (aşa cum v-am scris înainte pe scurt,
4 Din care, citind, puteţi înţelege cunoaşterea mea în misterul lui Cristos),
5 Care în alte veacuri nu a fost făcut cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum este revelat acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul;
6 Că neamurile vor fi co-moştenitoare şi ale aceluiaşi trup şi părtaşe ale promisiunii lui în Cristos, prin evanghelie;
7 Căreia am fost făcut servitor, conform cu darul harului lui Dumnezeu dat mie, prin lucrarea efectivă a puterii lui.
8 Mie, care sunt mai mic decât cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, îmi este dat acest har, să predic printre neamuri bogăţiile de nepătruns ale lui Cristos;