15 De aceea astfel să gândim câţi suntem desăvârşiţi; şi dacă în ceva gândiţi altfel, Dumnezeu, chiar aceasta, vă va revela.
16 Totuşi, la ceea ce noi am ajuns deja, să umblăm după aceeaşi regulă, să gândim acelaşi lucru.
17 Fraţilor, fiţi împreună urmaşi ai mei şi însemnaţi pe cei ce umblă astfel, aşa cum ne aveţi pe noi ca exemplu.
18 (Fiindcă mulţi umblă, despre care adeseori v-am spus, şi acum vă spun, chiar plângând, că sunt duşmanii crucii lui Cristos,
19 Al căror sfârşit este nimicirea, al căror Dumnezeu este pântecele lor şi a căror glorie este în ruşinea lor şi care gândesc lucrurile pământeşti).
20 Fiindcă noi ne purtăm ca cetăţeni ai cerului, de unde şi aşteptăm pe Salvatorul, pe Domnul Isus Cristos;
21 Care va schimba trupul nostru înjosit, pentru a-l face să fie conformat trupului său glorios, conform lucrării prin care el este în stare chiar a-şi supune lui însuşi toate.