1 Apoi, după paisprezece ani, am urcat din nou la Ierusalim cu Barnaba şi l-am luat şi pe Titus cu mine.
2 Şi conform unei revelaţii am urcat şi le-am prezentat acea evanghelie pe care o predic printre neamuri şi personal celor care erau renumiţi, ca nu cumva în vreun fel să alerg sau să fi alergat în zadar.
3 Dar nici Titus, care era cu mine, grec fiind, nu a fost constrâns să se circumcidă,
4 Şi aceasta din cauza fraţilor falşi, furişaţi, care au intrat în ascuns să spioneze libertatea noastră pe care o avem în Cristos Isus, ca să ne aducă în sclavie,