16 Ştiind că un om nu este declarat drept prin faptele legii, ci prin credinţa lui Isus Cristos, am crezut şi noi în Isus Cristos, ca să fim declaraţi drepţi prin credinţa lui Cristos şi nu prin faptele legii, pentru că prin faptele legii nicio carne nu va fi declarată dreaptă.
17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim declaraţi drepţi prin Cristos, ne-am găsit şi pe noi înşine păcătoşi, este atunci Cristos servitorul păcatului? Nicidecum!
18 Căci dacă zidesc din nou cele pe care le-am distrus, mă fac pe mine însumi călcător de lege.
19 Fiindcă eu, prin lege, am murit faţă de lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
20 Sunt crucificat împreună cu Cristos totuşi trăiesc, dar nu eu, ci Cristos trăieşte în mine; şi viaţa pe care o trăiesc acum în carne, o trăiesc prin credinţa Fiului lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pe sine însuşi pentru mine.
21 Nu zădărnicesc harul lui Dumnezeu, căci dacă dreptatea vine prin lege, atunci Cristos a murit în zadar.