8 Şi scriptura, prevăzând că Dumnezeu îi va declara drepţi prin credinţă pe păgâni, i-a predicat mai înainte lui Avraam evanghelia, spunând: În tine toate naţiunile vor fi binecuvântate.
9 Astfel, cei ce sunt din credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu credinciosul Avraam.
10 Deoarece toţi câţi sunt din faptele legii, sunt sub blestem, fiindcă este scris: Blestemat este oricine care nu rămâne neclintit în toate câte sunt scrise în cartea legii pentru a le face.
11 Şi că nimeni nu este declarat drept prin lege, înaintea lui Dumnezeu este clar, pentru că: Cel drept va trăi prin credinţă.
12 Dar legea nu este din credinţă, ci: Omul care le face, va trăi prin ele.
13 Cristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se blestem pentru noi; fiindcă este scris: Blestemat este oricine atârnă pe lemn,
14 Ca binecuvântarea lui Avraam să vină peste neamuri prin Isus Cristos, ca să primim promisiunea Duhului prin credinţă.