4 Dar fiecare să îşi încerce propria sa lucrare şi atunci va avea bucurie numai în el însuşi şi nu în altul.
5 Căci fiecare îşi va purta propria lui sarcină.
6 Cel ce este învăţat în cuvânt să îi facă parte din toate bunurile celui ce îl învaţă.
7 Nu vă amăgiţi; Dumnezeu nu se lasă batjocorit; fiindcă orice seamănă un om, aceea va şi secera.
8 Pentru că cel ce seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezire; dar cel ce seamănă pentru Duh, va secera din Duh viaţă veşnică.
9 Şi să nu obosim în facerea binelui, fiindcă la timpul cuvenit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
10 Aşadar, cât avem ocazie, să facem bine tuturor, dar mai ales celor din casa credinţei.