3 Şi la timpurile cuvenite a arătat cuvântul său prin predicarea ce mi s-a încredinţat, conform poruncii lui Dumnezeu, Salvatorul nostru;
4 Lui Titus, adevăratul meu fiu după credinţa comună: Har, milă şi pace, de la Dumnezeu Tatăl şi Domnul Isus Cristos Salvatorul nostru.
5 Din această cauză te-am lăsat în Creta, ca să pui în ordine cele ce lipsesc şi să rânduieşti bătrâni în fiecare cetate, aşa cum eu te-am rânduit pe tine;
6 Dacă cineva este ireproşabil, soţul unei singure soţii, având copii credincioşi, neacuzaţi de destrăbălare sau insubordonaţi.
7 Fiindcă un episcop trebuie să fie ireproşabil ca administrator al lui Dumnezeu; nu încăpăţânat, nu ușor de mâniat, nu dedat vinului, nu bătăuş, nu dedat câştigului murdar,
8 Ci iubitor de ospitalitate, iubitor al oamenilor buni, cumpătat, drept, sfânt, chibzuit,
9 Ţinând strâns cuvântul demn de încredere aşa cum a fost învăţat, ca el să fie în stare, prin doctrină sănătoasă, deopotrivă să îndemne şi să convingă pe cei împotrivitori cu vorba.