8 Vorbire sănătoasă ce nu poate fi condamnată, pentru ca cel dintre împotrivitori să fie ruşinat, neavând nimic rău de spus despre voi.
9 Îndeamnă robii să fie ascultători propriilor stăpâni şi să le placă în toate, nicidecum contrazicând;
10 Nu furând, ci arătând toată buna credincioşie, pentru ca să înfrumuseţeze doctrina lui Dumnezeu Salvatorul nostru în toate.
11 Fiindcă harul lui Dumnezeu care aduce salvarea s-a arătat tuturor oamenilor,
12 Învăţându-ne ca, negând neevlavia şi poftele lumeşti, să trăim în cumpătare, în dreptate şi în evlavie în această lume de acum.
13 Aşteptând acea binecuvântată speranţă şi glorioasa arătare a marelui Dumnezeu şi a Salvatorului nostru Isus Cristos.
14 Care s-a dat pe sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din toată nelegiuirea şi să purifice pentru sine însuşi un popor special, zelos pentru fapte bune.