4 Tu eşti minunată, iubita mea, ca Tirţa, frumoasă ca Ierusalimul, înfricoşătoare ca o armată cu steaguri.
5 Întoarce-ţi ochii de la mine, căci m-au cucerit; părul tău este ca o turmă de capre care se arată din Galaad.
6 Dinţii tăi sunt ca o turmă de oi, venite de la scăldare, toate cu miei gemeni şi niciuna nu este stearpă între ele.
7 Ca o bucată de rodie sunt tâmplele tale între şuviţele tale.
8 Sunt şaizeci de împărătese şi optzeci de concubine şi fecioare fără număr.
9 Porumbiţa mea, neîntinata mea este doar una; ea este singură la mama ei, ea este alegerea dintâi a celei ce a născut-o. Fiicele au văzut-o şi au binecuvântat-o; da, împărătesele şi concubinele şi ele au lăudat-o.
10 Cine este ea, care se iveşte ca dimineaţa, frumoasă ca luna, senină ca soarele şi înfricoşătoare ca o armată cu steaguri?