Estera 1:14-20 RFB13

14 Şi lângă el erau Carşena, Şetar, Admata, Tarşiş, Meres, Marsena şi Memucan, cei şapte prinţi ai Persiei şi ai Mediei, care vedeau faţa împăratului şi care stăteau în locul dintâi în împărăţie).

15 Ce să facem împărătesei Vaşti conform legii, pentru că ea nu a împlinit porunca împăratului Ahaşveroş dată prin fameni.

16 Şi Memucan a răspuns înaintea împăratului şi a prinţilor: Împărăteasa Vaşti a făcut rău nu doar împăratului, ci şi prinţilor şi tuturor oamenilor din toate provinciile împăratului Ahaşveroş.

17 Fiindcă fapta împărătesei va fi cunoscută tuturor femeilor, astfel că ele îşi vor dispreţui soţii în ochii lor, când se va spune: Împăratul Ahaşveroş a poruncit împărătesei Vaşti să fie adusă înaintea lui, dar ea nu a venit.

18 Tot aşa prinţesele Persiei şi ale Mediei, care au auzit despre fapta împărătesei, vor spune la fel în această zi tuturor prinţilor împăratului. Astfel se va ridica prea mult dispreţ şi furie.

19 Dacă face plăcere împăratului, să iasă o poruncă împărătească de la el, şi să fie scrisă între legile persanilor şi ale mezilor, ca să nu fie schimbată: Că Vaşti să nu mai intre înaintea împăratului Ahaşveroş; şi împăratul să dea statutul ei împărătesc alteia mai bună decât ea.

20 Şi după ce hotărârea împăratului pe care o va da el va fi făcută cunoscută prin toată împărăţia lui, (fiindcă este mare,) toate soţiile vor da onoare soţilor lor, deopotrivă celor mari şi celor mici.